Mihai Dragan - kindablog

… vedem cat de bine ne-a fost.

Fac parte dintr-o generatie careia i s-a dat tot. Ni s-a dat libertate, democratie, crestere economica, oportunitati mai mult decat merita si mai ales stabilitate geopolitica, ceva ce tara asta nu are decat din 100 in 100 de ani cate 10-20 de ani.

Ce am facut? Ne-am plans ca nu merge, ca totul e de rahat, ca suntem blestemati si alte lucruri d-astea? De ce? Ca nu ne permitem un apartament de 100 000 de euro, ca nu mergem cu o masina de lux, ca vacantele ni le petrecem la Mamaia in loc de Coasta de Azur.

Parintii mei si-au cumparat apartamentul la 40 de ani, prima masina a fost un Oltcit si vacantele, atunci cand le faceau, insemnau Mamaia cu hamsii si bilete de la institut pentru hotel.

Am fost binecuvantat cu posibilitatea de a alege ce vreau sa gandesc, cu acces la informatie, cu oportunitati limitate doar de mine si un mediu pasnic (nu avem razboaie si orasul in care m-am nascut este infloritor economic).

Acum doua zile Basescu anunta recesiunea (o formalitate, toti stiam ca exista). Exista zvonuri ca pensiile nu vor fi acordate in toamna. Salariile bugetarilor la fel. Ce inseamna asta pentru Romania? Blocarea economiei Romaniei.

Patriciu pe de alta parte vorbeste de razboi.

Ce avem de facut acum? Sa intelegem macar in ultimul ceas ca putem schimba ceva si ca nu ne va da nimeni sanse de pomana. Sa intelegem ca daca vrem sa evitam ceea ce istoria ne-a aratat pana acum ca se poate intampla trebuie sa stam impreuna. Suntem o singura tara, o singura limba si sunt multe care ne leaga. Sunt si multe care ne dezleaga dar nu am reusit ca tara niciodata sa facem fata problemelor aruncand pietre unul in altul.

Dragii nostri lideri, lasati politica deoparte. Este momentul pentru care veti ramane in posteritate. Depinde de voi cum.

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS

Ma apuca durerea de cap cand aud chestia asta. O aud de la taximetristul care vorbeste de 20 RON in plus pe zi si pana la antreprenorul avid de imbogatire rapida.

Nu o inteleg. Nu inteleg de ce ar vrea cineva sa faca bani. Pana la urma sunt bucati de hartie fara sensul pe care il sustin. Vrei o casa? Inteleg. Vrei un avion? Inteleg si asta. Vrei sa faci bani? Asta nu o inteleg.

Am spus-o de atatea ori si probabil o voi mai  spune. Banii sunt o metoda, nu un scop. Sunt elemente de echilibru economic. Atat. Au importanta pe care le-o dam noi.

Concentrandu-te pe un mijloc nu vei atinge scopuri. Probabil nu vei avea casa aceea frumoasa, nu vei avea masina aceea scumpa. Exceptiile sunt cele in care scopurile se identifica cu mijloacele (lumea finantelor). Chiar si acolo insa intelegerea asupra banilor este diferita decat aceea de bani ca scop final.

Influenta, valoare sunt notiuni sugerate santieristic de conceptul “bani”. Lumea nu este condusa de bani. Este condusa de influenta, reputatie, know-how, relatii.

As vrea sa vad mai multi oameni in tara aceasta urmarind sa devina cei mai buni ingineri, economisti, muzicieni, artisti etc. Nu cei mai bogati. Banii, bunastarea, vin de la sine. Atata timp cat intelegi ca ceea ce oferi lumii si lumea iti ofera tie este valoare. Estimabila uneori in bani.

“…Just my two cents…”

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS

Acum vreo 4 ani de zile mergeam cu un autobuz pe linia lui 783. Inghesuiala mare. Caldura si mai mare. In 783 se inghesuiau romanii care veneau din afara Bucurestiului (Otopeni in mare parte) si cativa turisti.

Forfota mare in autobuz. Eu undeva pe la mijloc. La un moment dat vad ca un nene pe la vreo 20-30 de ani se pierduse cu degetele in buzunarele unui batran. Mai, ce o fi asta? imi zic in gand. Poate mi se pare. Stau ce stau, trag cu coada ochiului in continuare si tanarul nu prea parea sa aiba de gand sa lasele buzunarele in pace. Ajunsese la piept acum si batranul nu simtea nimic.

Ma inghesui catre ei si ii zic sa scoata mana din buzunar. Portofelul cade pe jos. Hotul incepe sa ma injure si sa ma ameninte. Da sa ma loveasca. Ma feresc. Il lovesc eu. Autobuzul se opreste. Se da jos. Eu dupa el catre usa, sa cobor (nu stiu ce imi trecea prin minte - poate sa il prind si sa il duc la politie). Dau sa cobor cand deodata simt o lovitura deasubra ochiului. Pun mana. Simt ceva cald. Sange. Fusesem lovit cu ceva de unul dintre companionii hotului. Erau trei in total.

Inca ceva scandal pe strada si apoi fug cei trei (banuiesc ca nu de frica). Intre timp fata mea se umpluse de sange. Toti din autobuz stateau si se uitau. Nici un cuvant. Un polonez (am presupus atunci avand in vedere ca avea un rucsac de tenis cu ceva scris in poloneza pe el) imi da speriat un prosop. Alb. Ma sterg pe fata si i-l inrosesc. Ii multumesc. Ma uit la oamenii din autobuz. Il cautam cu privirea pe batran. Asteptam un multumesc sau ceva. Poate mi l-a spus dar nu mi-am dat seama. Toti ceilalti intorceau privirea.

Ma urc intr-un taxi si fug la urgenta. Nu a fost nimic grav din fericire.

Oamenii urasc bagaretii. Daca s-ar putea sa traim in celula noastra de 40 de metri patrati ar fi perfect. Pana la urma oricine de pe strada ne poate fi dusman, nu? Daca vedem ceva in neregula ar trebui sa lasam asa… Ca poate trece.

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS

Am intalnit oameni care se tem de moarte, oameni care se tem de boli, oameni care se tem de multime. Am si eu frici dar daca exista una care le intrece pe toate aceasta este frica de mediocritate.

Frica de “lasa ca merge si asa”. Frica de a renunta. Frica de resemnare. Frica de a ajunge la 60 de ani si a le spune copiilor si nepotilor ca “viata este grea”, ca sumar al experientei mele de viata.

Nu stiu cum s-a ajuns la asta dar vad din ce in ce mai multa resemnare. Oameni care au oportunitati in fata ochilor si le este frica de a le prinde. Oameni care nu vor, spun ca nu pot si raman asa. Oameni care injura si blestema orice din jur pentru faptul ca nu reusesc. Atunci cand nu incearca.

De ce nu putem sa gandim pozitiv? De ce nu putem sa spunem “da, se poate”? De ce nu putem sa incercam sa fim cei mai buni in ceea ce facem? De ce ne visam toti Becali? De ce nu ne place sa muncim? De ce nu ne place sa invatam? De ce nu ne place sa ne autoeducam? De ce nu ne place sa impartasim cu ceilalti bunatate si intelegere? De ce nu vrem sa urmam reguli?

Si nu in ultimul rand - de ce ne acceptam statutul? De ce nu incercam sa devenim mai buni? De ce facem lucrurile in sictir?

Daca citesti postul acesta si crezi ca nu esti asa pune-ti intrebarile urmatoare:

• Stiu ce imi place sa fac?
• Fac ce imi place sa fac?
• Incerc sa devin cel mai bun in ceea ce fac?

Daca ai raspuns cu “Da” la macar una dintre aceste intrebari esti pe drumul cel bun. Daca nu …

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS

Avem nevoie de comunicare. Avem nevoie de a discuta lucrurile ce ne preocupa cu adevarat. De multe ori nu reusim. Pierduti in cotidian uitam sa gandim, sa descoperim si sa rationam.

Astazi am avut sansa de a discuta subiecte interesante cu un prieten stapan pe o mentalitate profunda. Rare astfel de persoane. Acelea care se forteaza sa iasa din cercul de linistit al lui ieri, azi si maine, cele care te forteaza si pe tine iti depasesti limitarile.

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS

Echipa MB Dragan va ureaza Sarbatori Fericite si un an nou “Super-tare, frate!”.

PS: cu sunet si pana la sfarsit se savureaza mai bine

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS

Navigam in aceasta seara pe YouTube. Intamplator am ajuns la cateva clipuri ale lui Elvis Presley. Mi-am adus aminte ca atunci cand eram mic aveam cateva casete cu cele mai bune hituri ale lui pe care le ascultam obsesiv.

Inca imi place Elvis. La 16 ani de cand l-am ascultat prima data si la 31 de ani de la moartea sa (a murit pe 16 August 1977). Probabil voi asculta muzica sa intreaga viata. Probabil generatii ce vor veni vor asculta si ele.

Este un miracol cum ceea ce lasa in urma un trup efemer poate trece peste ani, poate trece peste moarte si poate supravietui timpului.
Elvis Presley - Suspicious Minds .

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS

Mai multe in curand.

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS