Mihai Dragan - kindablog

Duminica la pranz m-am intors in Bucuresti dupa cea mai mare aventura a vietii mele de pana acum – testul ARCA pentru lansarea rachetei Helen.

Daca pot sa sumarizez intr-un cuvant ceea ce am simtit, vazut si auzit acesta ar fi “incredibil”. Spun incredibil pentru ca ceea ce s-a petrecut pe nava scoala 281 as fi crezut a fi posibil doar in filme si carti inspirationale.

Am intalnit oameni de exceptie. Am vazut fapte ce merita povestite intregii tari si intregii lumi. Am vazut dorinta de reusita, am vazut pasiune si inflacarare nebuneasca si apoi caderi dinspre stele in apa rece a Marii Negre atunci cand misiunea a fost anulata.

A fost singurul moment din viata mea in care am simtit implicare totala din partea unui grup de oameni. Am vazut aproape 100 de oameni strans grupati in jurul unui vis. Traind acest vis. Inspirand acest vis. Aceeasi oameni i-am vazut suferind, cu lacrimi ascunse in coltul ochilor, atunci cand visul parea sa se fi sfarsit si plini de viata si speranta cateva ore mai tarziu cand stiam cu totii ca este doar un pas. Un test din care am invatat si care ne duce mai departe.

Am vazut oameni lucrand impreuna. Am vazut insusi amiralul marinei romane incurajand atunci cand moralul era scazut si totul parea fara speranta.

Din momentul in care am ajuns in port si pana in momentul in care am iesit, timp de doua nopti si trei zile in largul marii, in timpul meselor mancate alaturi de echipajul navei si ARCA, in timpul momentelor traite la maxim o idee imi revenea obsesiv in minte: “Simt atingerea istoriei”. Pentru ca acesti oameni extraordinari asta faceau – creau istorie.

M-am intors linistit. M-am intors increzator in viitor. M-am intors plin de speranta si puternic. Datorita lor.

In incheiere - asa cum cineva drag mi-a spus astazi – ARCA ne arata drumul catre stele.

Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS