Am citit astazi un articol deranjant pe blogul lui Vladimir Oane. Se numea “Eutanasiati Pensionarii” . Un titlu preluat din editorialul lui Florian Bichir. Totusi tenta celor doua articole este diferita. Pe cand Bichir trateaza problema pensionarilor cu o usoara compasiune amestecata cu date statistice, tratand intr-o maniera matura situatia seniorilor, Vladimir Oane ii trage la raspundere pentru situatia actuala a tarii. Saracie, coruptie, mentalitatea si celelalte par sa fie nascute din ignoranta pensionarilor care au inchis ochii in fata actiunilor comuniste.
“Pensionarii traiesc in tara pe care singuri si-au construit-o” spune Vladimir, ignorand mii de detinuti politici, familii destramate de comunism, turnatori in familie creati de teroare continua, propaganda ce spala mintile si altele.
Bunicii mei, eroii mei
Am sa va povestesc despre bunicii mei. Oameni verticali, ce au luptat impotriva comunismului asa cum au putut.
Bunicul din partea tatalui a fost taran, om al campului si a refuzat sa coopereze cu regimul comunist. Imi povestea bunica de felul in care s-a luptat sa intarzie cooperativizarea (aceasta a fost rechizitionarea fortata a bunurilor taranilor, Vladimir, in cazul in care nu stii). S-a batut cu militienii, a ascuns pe unde a putut ce avea mai de pret, a fugit cand au incercat sa il aresteze, a stat pe santiere departe de familie ani intregi. A aflat ca din cauza lui familia era oprimata, nu aveau ce sa manance, incercau sa infranga foametea (da, Vladimir, a fost foamete) si s-a intors.
A facut inchisoare pentru ca a infruntat regimul comunist si apoi a fost pus in alte lanturi. Lanturi invizibile. Lanturile societatii. Frica de turnatori, teama ca familia sa plateasca pentru curajul sau l-au inlantuit. Era frica, frica pe care noi nu o simtim pentru ca am crescut intr-un regim total diferit.
Nu trebuie sa spun ca faptele bunicului l-au urmarit pe taica-meu in toata perioada comunismului si putin dupa. Razvratirea a fost pedepsita timp de 40 de ani. O pedeapsa dura, nu este asa?
Bunicul din partea mamei a fost un mic intreprinzator. Chiar bogat. Averea i-a fost confiscata de doua ori si de fiecare data a reusit sa o refaca. Dar intotdeauna s-a ferit de comunisti si de turnatori. A luptat cu mintea intretinandu-si familia, educandu-si pe ascuns copiii si nepotii in spiritul libertatii. Simt si acum dupa atatia ani de la moartea sa (1987) in vocea mamei felul in care omul asta a transmis idealuri de libertate si speranta de mai bine peste ani.
De fapt - cat de multe stim?
Acesti doi oameni sunt oameni deosebiti prin puterea lor de a spera ca ceva se va schimba si prin felul lor de a lupta cu propriile arme impotriva murdariei totalitare atunci cand totul crestea in intuneric. E usor de aruncat cu noroi impotriva unor oameni despre care nu stim cum au trait si despre care nu stim cum subzista (acesta este cuvantul, pentru ca nu isi permit mai mult).
Daca exista o parte nobila si curajoasa in sufletul meu, de la acesti oameni o am. Acesti oameni necunoscuti sunt eroii comunismului, cei ce nu au ingenuncheat iar daca au ingenuncheat poate au facut-o ca voi, fii nerecunoscatori, sa va nasteti.
Suntem noi atat de buni?
O intrebare adresata tuturor celor care cred ca destinul tarii si in special ce este urat in acest destin a fost creat de acesti oameni. O intrebare adresata tuturor celor care cred ca au facut ceva pentru tara asta. O intrebare pe care o sa o primiti din partea fiilor si a nepotilor. Voi ce ati facut pentru tara asta?
Eu stiu ca nu am fost in stare de atatea cate au facut bunicii mei. Ii respect si ii admir. Sper ca odata, nepotii mei sa se gandeasca la mine la fel.
Urmareste-ma pe Twitter | Aboneaza-te la RSS